Mancini, scandal uriaş după eliminarea Arabiei Saudite de la Cupa Asiei

By | ianuarie 31, 2024

Roberto Mancini, antrenorul Arabiei Saudite, a părăsit banca tehnică a echipei sale înainte de finalul dramatic al meciului contra Coreei de Sud, în optimile Cupei Asiei.

Arabia Saudită a fost eliminată după executarea lovurilor de departajere, chiar dacă a fost la un pas de calificare, fiind egalată la ultima fază din timpul regulamentar de joc.

Plătit cu 25 de milioane de dolari pe sezon, Mancini este acuzat de presa din Arabia Saudită că ar vrea, de fapt, să renunţe la job, dar nu prin plecarea lui, ci să fie demis, astfel încât să primească şi despăgubiri de la saudiţi.

Cert este faptul că Mancini are un bilanţ mult sub aşteptări la cârma Arabiei Saudite, având patru eşecuri înregistrate în cele 10 meciuri în care s-a aflat pe banca tehnică a arabilor.

Cu Arabia Saudită ieşită din competiţie, Australia, Japonia şi Coreea de Sud sunt cotate acum ca favorite la câştigarea Cupei Asiei.