CSU Craiova îşi continuă seria de meciuri fără succes pe stadionul Ion Oblemenco. În partida cu U Cluj, echipa antrenată de bulgarul Petev a bifat o nouă contraperformanţă.
Cu o primă repriză în care a profitat din plin de erorile clujenilor, care au comis două penalty-uri ca în curtea şcolii, CSU Craiova a intrat la pauză cu avantaj important, 2-0.
Dar, Sabău a schimbat sistemul de joc, a făcut patru înlocuiri la pauză, iar repriza a doua a fost a ardelenilor, care au marcat rapid prin Valentin Gheorghe, ulterior egalând prin Nistor.
A fost 2-2 la final, iar Craiova bifează al treilea meci pe Oblemenco, fără scces, în 2024. Anterior, echipa patronată de Mihai Rotaru pierduse ambele meciuri susţinute acasă, cu Farul şi FCSB.