Coco Gauff şi Aryna Sabalenka sunt singurele favorite care şi-au respectat statutul la Australian Open şi se vor înfrunta în prima semifinală de la Antipozi.
Coco Gauff a arătat o scădere de formă în sferturi, în meciul cu Marta Kostyuk, ucraineanca fiind, multă vreme, jucătoarea care a impresionat în acest meci. De altfel, după ce a avut 5-1 în primul set, Kostyuk a cam dat cu piciorul victoriei. Mai degrabă Kostyuk a pierdut meciul, decât l-a câştigat Gauff, care a arătat foarte multe slăbiciuni.
De partea cealaltă, Sabalanka nu a stat la discuţii nici cu Krejcicova, pe care a învins-o clar, în două seturi. De altfel, Sabalenka nu a pierdut niciun set în meciurile jucate până acum şi, în mod normal, nu se va împiedica de Coco Gauff.
Chiar dacă la ultimul meci direct, finala de la US Open, Gauff s-a impus, dar în condiţii speciale. Cum în cealaltă semifinală se vor înfrunta jucătoare care nu au mai ajuns niciodată în acestă fază a competiţiei, la un Grand Slam, logica spune că finala are loc în semifinale, între Gauff şi Sabalenka.
Deşi chinezoaica Zheng şi cehoaica Noskova cred în şansele lor de a da lovitura la Australian Open.