Dinamo a tot anunţat în pauza de iarnă, o revenire de senzaţie în clasamentul Superligii. Doar că a rămas cu anunţatul, după primul meci din 2024. La Ploieşti, Dinamo a pierdut cu Petrolul, scor 0-1, fapt care nu mai reprezintă o surpriză pentru nimeni. Unicul gol al meciului a fost marcat de Jair, în minutul 80, şi a făcut dreptate, Dinamo jucând lamentabil.
Cu o singură noutate în primul 11, un fotbalist care jucase ultimul meci ca titular în aprilie 2022!!!, Dinamo a arătat aşa cum a făcut-o în tot sezonul. Apatică, fără nicio idee de joc, ca o echipă de pluton care bate din palme dacă ia un punct.
Nu a luat nimic şi urmează acum un meci cu Rapid. În ciuda înfrângerii, la final, dinamoviştii au avut declaraţii optimiste, spunând că vor arăta din ce în ce mai bine, până la final.
Şansele ca aceste declaraţii să mai poată fi crezute, când echipa a marcat doar 13 goluri în 22 de meciuri, din care a pierdut 14, sunt doar iluzorii.