Arsenal a câştigat meciul cu Liverpool, în cel mai aşteptat joc al etapei din Premier League.
După 1-1 la pauză, Arsenal a marcat pentru 2-1 prin Martinelli, tocmai când Klopp mutase ofensiv, pentru a forţa victoria.
Eforturile cormoranilor, care au avut posesia, dar şi câteva oportunităţi bune, au fost spulberat odată cu eliminarea lui Konate, pentru ca, în prelungiri, Arsenal să puncteze pentru 3-1. Practic, Liverpool a plătit pentru erorile defensive şi pentru lipsa de concentrare în fazele importante de atac.
A fost doar cea de-a doua înfrângere pentru Liverpool în acest sezon, dar suficient pentru a pierde prima poziţie, în cazul în care City câştigă cele două meciuri pe care le are în minus faţă de Liverpool.
În schimb, graţie acestui succes, al treilea consecutiv, Arsenal a reintrat în lupta pentru titlu, fiind acum la doar 2 puncte distanţă de Liverpool.